În urmă cu 162 de ani, în data de 15 ianuarie, la Botoşani, s-a născut Mihai Eminescu, cunoscut de noi toţi ca Cel Mai Mare Poet al României, al neamului românesc.

Născut ca Mihai Eminovici, a fost poet, prozator şi jurnalist român, considerat de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

Luceafărul literaturii româneşti a fost al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici și Ralucăi Eminovici. A fost un membru foarte activ al societății politico-literare „Junimea”, unde fusese invitat de criticul și omul politic, Titu Maiorescu și a lucrat ca redactor la „Timpul”, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani , poem intitulat “La mormântul lui Aron Pumnul” în broşura “Lăcrămioarele învăţăceilor gimnagişti”, iar la vârsta de 19 ani a plecat să studieze la Viena.

Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședinţa din 25 ianuarie 1902. Nimeni niciodată nu a “cântat” această ţară aşa cum a făcut-o Mihai Eminescu. Patriot înflăcărat, un mare iubitor al “vechilor ersesuri”, Luceafărul şi-a adorat Ţara şi avea o aplecare cu totul deosebită spre istoria antică a acestui popor. Dacia şi dacii erau poporul lui, Vlad Ţepeş şi Mircea cel Bătrân, eroii săi.

A fost un mare învăţat, un cunoscător al Adevărului de dincolo de noi, un om înzestrat de Dumnezeu cu un har aparte, o sensibilitate deosebită, un erudit, deopotrivă un poet atins de aripa geniului.

Mihai Eminescu este creator al unei opere ce străbate timpul, trăind într-o perpetuă actualitate. Semnificaţia lui a dobândit în conştiinţa poporului nostru caracterul unui mit. Poetul “nepereche”, cum avea să-l numească George Călinescu, reprezintă în literatura noastră un dublu reper de valoare luată în absolut, înscriindu- se în contextul literaturii universale, alături de Dante, Hugo, Goethe şi de specific naţional, drept ipostază unică a sufletului românesc în concertul poetic al lumii.

Opera lui Eminescu este variată, complexă, printre speciile lirice cultivate de poet numărânduse idila (“Dorinţa”, “Lacul”, Sara pe deal”), egloga (“Floare albastră”), satira (“Junii corupţi”, Scrisorile, “Criticilor mei”), epistola (Scrisorile), elegia (“Revedere”, “Mai am un singur dor”), glosa (“Glossă”), poemul (“Călin-File din poveste”, “Luceafărul”, “Memento mori”), doina (“Ce te legeni…”, “Doina”).

„Era o frumuseţe! O figură clasică încadrată de nişte plete mari, negre; o frunte înaltă şi senină; nişte ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând şi adânc, melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.” (Ion Luca Caragiale)

“O literatură trainică, în stare să ne placă nouă şi să fie originală pentru alţii, nu se poate întemeia decât pe graiul viu al poporului, pe tradiţiile, obiceiurile şi istoria lui, pe geniul lui”- prin aceste cuvinte şi prin întreaga lui operă, Eminescu este un simbol de patriotism, înţelepciune şi dragoste de neam românesc, şi aşa va rămâne în eternitate.

Spune şi altora

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
•