Împodobirea pomului de Crăciun este un obicei venit din Occident, cel mai probabil de la popoarele germanice. Încetul cu încetul, acesta a intrat în tradiția creștină. În Evul Mediu, case împodobite cu pomi de Crăciun apar în provinciile Alsacia și Lorena, dar nu cu ocazia Crăciunului, ci mai degrabă cu cea a Anului Nou. De aici tradiția se extinde în întreaga Franță, Spania, Italia și Elveția.

De asemenea, este posibil ca pomul de Crăciun să provină de la nordici, care obișnuiau să-și împodobească casele cu ramuri de brad și de vâsc. Pomul de Crăciun a pătruns mai târziu și în Orient, prin intermediul catolicismului. În Rusia europeană Ajunul Crăciunului era sărbătorit în pădurile de brazi, unde era ales unul ca cel mai frumos dintre toate și împodobit cu lumânări aprinse, bomboane, jucării etc.

Bradul împodobit se întâlnea ca pom de Crăciun doar în orașele din Germania sfârșitului de secol XIX, dar odată cu Primul Război Mondial s-a răspândit pe întreg teritoriul acestei țări.

Bradul în tradiția românească

În tradiția românească de la sat, regăsim acest obicei al împodobirii bradului la nunți și la moartea tinerilor, femei și bărbați. Obiceiul există din vremea dacilor și semnifică o nuntă rituală între persoana decedată și natura reprezentată prin brad. El a rămas în tradiția unor comunități locale din regiunile Banat și Oltenia. Bradul astfel împodobit se numește Pomul vieții, care se regăsește drept motiv natural în arta populară.

Odată cu evoluția etnografică a poporului român, bradul a căpătat din ce în ce mai multe înțelesuri, precum cel de “arbore de judecată”, “arbore de pomană”, “arbore fertilizator” sau “stâlp de arminden”.

Pomul de Crăciun – simbol al sărbătorii şi al speranţei

Pomul de Crăciun a devenit un simbol universal şi în zilele noastre este înălţat şi decorat de oameni de orice religie, indiferent de clima ţării de baştină. Originile lui se întind până la păgânism. În tradiţiile norvegiene şi scandinave, copacii veşnic verzi erau decoraţi, iar bradul lui Wotan/Odin a fost ars în onoarea solstiţiului de iarnă (25 decembrie) pentru a sărbători renaşterea Soarelui, pentru a simboliza puterea vieţii care triumfă chiar şi în lunile plictisitoare de iarnă şi pentru a marca sfârşitul vechiului an şi începerea unui alt an. În timpul “nopţilor ciudate” din vremurile păgânilor (25 decembrie – 6 ianuarie), ramuri veşnic decorate cu lumânări erau agăţate în locuinţe pentru protecţie. În antichitate, pinul dedicat lui Attzis şi Cybelei era adesea decorat cu ornamente.

Pomul de Crăciun a devenit un simbol doar în secolul al XIX-lea, simbolizând naşterea şi nemurirea. Pomul de Cră ciun îl sim bolizează pe Chris tos ca fiind Pomul Vieţii, în timp ce lumânările îl reprezintă pe Christos în suşi ca fiind Lumina Lumii – şi uneori sufletele şi Soarele, Luna şi stelele Po mului Cosmic. Merele (înlocuite de jucării) au fost folosite pentru de cor simbolizând mărul Pomului Cunoaşterii.

Spune şi altora

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
•