Femeia dezvăluie ceea ce poate mulţi dintre noi nu ştim – firul galben ţesut în costumul popular era simbolul aurului Apusenilor, iar costumele cu acest fir erau purtate mai ales de nevestele de mineri care aveau mai mulţi bani.

Originară din comuna Vidra, de la interferenţa comunelor Poiana Vadului şi Avram Iancu, Mariana Gligor s-a născut în 1947 şi şi-a petrecut primii ani din viaţă la bunica sa din partea mamei, la Poiana Vadului.

“De la mama am învăţat să ţes şi să cos; tata era meşter în lemn şi cu el mergeam la târguri cu doniţe, cupe şi cu ce ţeseam acasă”, ne spune artista. Din familie s-a născut pasiunea ei pentru cusutul pe pânză şi dragostea pentru ţesutul la război. „Am învăţat să ţes şi să cos şi de la păstoriţele de la Muntele Mare, la izvoarele Someşului Rece; la Vidra am învăţat să cos în cruci. De ştiut, ştiu să cos şi buciumăneşte”, ne povesteşte cu mândrie Mariana Gligor despre secretele meşteşugului popular deprins de ea.

“M-am măritat în ‘69, la hotar cu oraşul Câmpeni, în zona Ponorelului, unde se mai păstra tradiţia cu îmbrăcatul costumului naţional la nunţi şi la sărbători; de la soacra mea, am primit o furcă de tors”, îşi aminteşte femeia.

Înainte de a ţese, ea torcea lână, torsul fiind un alt obicei ştiut de Mariana. Încă de când era mică a ţesut pănură şi stofă din lână de oaie din care apoi a confecţionat prosoape, cearceafuri, tindeie pentru împodobirea caselor, desagi pentru transportul alimentelor şi diferite straiţe.

„Cele mai multe obiceiuri le-am prins la şezătorile din timpul iernii şi la clăci, la tors cu femeile”, ne spune ea. Împreună cu părinţii cultiva in şi ţesea apoi iile, cunoscutele cămăşi populare cusute cu flori peste cot şi la mânecă, precum şi poalele albe purtate în zilele de sărbătoare de moţi.

A confecţionat frumoase costume populare pe care şi astăzi le păstrează cu sfinţenie. „După ce încheiam cămaşa si poalele, coseam cu mâna florile la mâneci, flori roşii pentru femei tinere şi flori negre pentru femei mai în vârstă”, îşi aminteşte Mariana Gligor. Pentru costumul popular, ţesea zădii, renumite piese de port popular, din lână neagră şi roşie. Cosea apoi un fir galben, simbol al aurului Apusenilor.

Lâna pentru aceste zădii era vopsită cu ajutorul unor plante de bătrânii satului pentru a avea culori cât mai naturale. „Cele mai frumoase costume erau cele cu zădii zlătneşti, adică cu un fir de aur, pe care le purtau nevestele de mineri, că ele aveau mai mulţi bani”, ne povesteşte ea.

Artizana ţesea şi stofa pentru brâul tricolor tradiţional şi pentru „învârtitorile” cu care moţii îşi înfăşurau picioarele. A învăţat şi arta confecţionării opincilor moţeşti, lucrând aceste obiecte cu mare drag şi în prezent.

”Din 1995 am început să merg cu străicuţe pe care le făceam din stofă de lâna de oaie, ţesută la război la Muntele Găina”’, ne spune femeia. În 1996, a câştigat Premiul de autenticitate, la un concurs de produse de artizanat, cu un costum popular cu zădii zlătneşti pe fond dacic, învăţat din copilărie. Peste trei ani, a mai câştigat un trofeu, la festivalul “Inimi fierbinţi” la Abrud, cu un alt costum popular, cu o zadie roşie, faină în spate şi una specifică Bistrei, cu flori cusute pe pluş, în faţă. A participat cu operele ei la numeroase expoziţii şi târguri, în ţară şi în străinătate, în ţări ca Israel, Belgia, Canada, Germania, Franţa şi a reuşit să impresioneze oamenii prin măiestria mâinilor ei.

Anul acesta a urcat pe Muntele Găina la sărbătoare şi a expus costume naţionale ţesute în război, cămăşi cusute cu dantele în ac şi acrel, străicuţe de diferite modele, păpuşi confecţionate şi îmbrăcate de mâna ei şi coşuleţe din diferite ţesături.

Pentru că iubeşte mult ceea ce face, ea transmite arta meşteşugului mai departe ca să nu se piardă. Le-a învăţat pe nora şi pe nepoata ei, Maria Denisa, lucrul cu războiul, ţesutul, cusutul, precum şi alte obiceiuri ştiute de ea: strigăturile de la petreceri, jocuri şi multe cântece din Munţii Apuseni.

Cele mai plăcute amintiri din anii copilăriei şi tinereţii ei sunt cele legate de strânsul fânului, arat, semănat, culesul, prelucrarea sau ţesutul inului şi a cânepii.

Mariana Gligor consideră această pasiune pentru meşteşugul popular ca fiind un talent de la Dumnezeu. Ea este recunoscută pentru autenticitatea creaţiilor sale, fiind un mesager de seamă al artei populare moţeşti.

Spune şi altora

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 

1 Comentariu la articolul Mariana Gligor – o continuatoare a meşteşugului popular din Ţara Moţilor

italia

bravo si felicitari sant mandra…..jeny

Reply