Mărul are o istorie îndelungată. Citim despre el in Biblie, dar şi în multe cărţi religioase. A fost cunoscut ca pom fructifer, încă din epoca de piatră. Vestigiile din acele vremuri ne permit să tragem concluzia că pentru oamenii de atunci, el constituia o importantă componentă a hranei zilnice. Romanii au fost cei care l-au răspândit în Europa. Cu numai 22 de varietăţi cunoscute, oferta era însă extrem de redusă în Antichitate, în comparaţie cu zilele noastre, când avem la dispoziţie peste 1100 de soiuri. Din păcate, multe soiuri vechi, de calitate foarte bună, au dispărut, înlăturate de concurenţa unor varietăţi mai productive, plantate masiv în monoculturi, pentru profit comercial. În medicina naturii, mărul a ocupat dintotdeauna un loc aparte. Chiar dacă cel mai adesea este considerat doar un simplu aliment, are proprietăţi vindecătoare de excepţie, remarcate încă din timpuri străvechi. Plinius cel Bătrân îl recomanda ca remediu în bolile de stomac, iar ceva mai târziu, călugăriţa Hildegard von Bingen recomanda mărul contra migrenelor, a durerilor de ficat şi de splină. Mărul este un leac fără egal printre copaci şi arbuşti. El îşi merită pe deplin denumirea de “copac al vieţii”, căruia omul modern ar trebui să-i acorde mai multă atenţie.

O substanţă miraculoasă: pectina

Cea mai importantă substanţă activă conţinută în măr e pectina. Pectina este un tip de zahar cu structură micromoleculară, care în stare pură are o multitudine de întrebuinţări, de la gelatina alimentară până la medicamente. Ca gelatina, pectina serveşte la prepararea de marmelade, dulceţuri şi jeleuri, iar în producţia de medicamente este prelucrată şi oferită în farmacii sub formă de tablete. Mulţi părinţi folosesc indirect pectina ca remediu, atunci când dau mere rase copiilor suferinzi de stomac sau intestine. După ce au fost rase, merele trebuie lăsate să stea un timp la aer, până se colorează în maroniu. Culoarea brună apare sub acţiunea oxigenului din aer şi indică formarea pectinei. Merele astfel preparate ne pot ajuta intern în diaree, gastrită sau colită, iar extern, la erupţiile apărute pe piele, contra acneei şi pentru cicatrizarea rănilor. În trecut, pectina se întrebuinţa şi la transfuzii. Ad ministrată intern şi extern, pectina mai are şi proprietatea de a reda elasticitatea ţesuturilor, de exemplu la cicatricele dure, inestetice. Chiar şi în cazurile de circulaţie deficitară, pereţii rigizi şi friabili ai vaselor de sânge îşi pot recăpăta supleţea. Posibilităţile oferite de pectină încă nu se cunosc pe deplin. Farmacologii îi descoperă mereu noi calităţi, care o fac utilă în diverse tratamente. De aceea se cuvine să acordăm mai multa atenţie merelor şi sugestiilor medicinei tradiţionale.

Mărul, medicament popular

Medicina populară cunoaşte nenumărate întrebuinţări ale mărului, unele dintre ele transmise pe cale orală. Bătrânii spun ca mărul se pârguieşte noaptea, în rouă, de aceea oamenii sănătoşi pot mânca fără grijă fructele proaspete. În schimb, bolnavii le tolerează mai bine fierte. Apoi, există şi regula că merele nu se mănâncă seara târziu, înainte de culcare, pentru că încep să fermenteze în intestin, dând naştere unor substanţe înrudite cu alcoolurile. În cantităţi mai mari, acestea dau senzaţia neplacută de “cap greu”, aşa încât ne trezim ameţiţi dimineaţa. Regula se aplică mai ales copiilor.

Merele fermentate-merele care după un anumit timp de depozitare fermentează şi capătă culoarea brună se pot întrebuinţa zdrobite, sub formă de cataplasme, la tromboflebite, ca şi la degerături şi arsuri.

Merele proaspete-când intestinul s-a lenevit, precum şi în insuficienţa hepatică sau renală, de asemenea în obezitate şi diabet, merele proaspete constituie un adjuvant eficace.

Coaja de mere-din cojile uscate se poate prepara un ceai calmant, care alungă febra şi aduce somnul. Spre deosebire de multe alte ceaiuri calmante, el are şi un gust foarte bun.

Merele coapte-sunt un adjuvant preţios în tratamentul gutei şi al afecţiunilor reumatismale. Şi răguşeala se vindecă mai repede, dacă mâncăm mere coapte.

Reţeta din bătrâni contra anemiei: înfigeţi seara zece cuie de oţel într-un măr. Dimineaţa scoaţeti-le şi mâncaţi mărul pe stomacul gol.

Sucul de mere: un alt remediu, foarte preţuit odinioară, este tonic general şi detoxifiant. Asemenea multor altor remedii ce au rezistat probei timpului, este şi el pe cale de a fi uitat. Poate fi de un real ajutor în bolile de piele, gută şi reumatism.

Un ingredient necesar: magia.

Metodele populare de vindecare cu mere au apelat adesea şi la magie, o componentă obligatorie a medicinei ţărăneşti din trecut. De pildă, cine voia sa scape de negi sau bătături trebuia să le frece cu un măr tăiat în două, descântat înainte. Bolnavii de tuberculoză erau îndemnaţi să se jeluiască unui măr, rostind cuvintele: “Mărule, la tine plâng,/ Că de oftică mă stâng/ Îndată o păsărea/ Peste tine de-o zbura,/ Să-mi ia şi boala cu ea.” Există şi regula nescrisă că, dacă într-o toamnă recolta de mere a fost bună, în anul următor se vor naşte mulţi băieţi. Lucrurile stau invers în cazul perelor, unde abundenţa recoltei anunţă naşterile de fete în celălalt an. Atunci când recoltăm merele, ultimul fruct trebuie lăsat în pom. Astfel îi mulţumim copacului şi, în acelaşi timp, îl rugăm să ne dăruiască şi anul viitor o recoltă bogată. Ar fi bine să avem aceeaşi atitudine faţă de toate plantele, alimentele şi remediile, faţă de tot ce e viu. Arborele, floarea, animalul, chiar şi piatra sunt conştiente de prezenţa noastră şi trăiesc împreună cu noi. Nu e un efort prea mare să ne arătăm recunostinţa.

Frumuseţe

Masca de măr curăţă pielea şi îi redă elasticitatea. Zdrobim două mere până când obţinem o pastă, o amestecăm bine cu apă de trandafiri sau de flori de portocal, o întindem într-un strat uniform pe piele şi o lăsăm să acţioneze 15-20 de minute. Se aplică o dată sau de două ori pe săptămână. Florile de măr se pot pune la macerat în ulei, timp de 5-6 săptămani, într-o sticlă închisă sau un borcan acoperit. Obţinem astfel un extract uleios, din care ne putem apoi prepara emulsii pentru baie. Dacă le punem în alcool şi după aceea diluăm tinctura până la concentraţia de 5%, rezultă o foarte bună soluţie demachiantă.

Spune şi altora

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
•